România s-a calificat la Campionatul European de handbal feminin de pe locul 1. Tragerea la sorți a grupelor turneului final este programată în 12 iunie

Redactor:
Marius Hutu
România s-a calificat la Campionatul European de handbal feminin de pe locul 1. Tragerea la sorți a grupelor turneului final este programată în 12 iunie
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a câștigat grupa de calificare la Campionatul European de handbal feminin, după ce a învins Portugalia cu 32-28 în ultimul meci, disputat la Buzău. Prima reprezentativă a câștigat o competiție cu Rusia, campioana olimpică en-titre, o performanță care nu trebuie trecută cu vederea. Și mai important, tricolorele se vor afla în urna 1 sau 2 la tragerea la sorți din 12 iunie, care va avea loc în Franța.

Calificarea la turneul final a fost rezolvată încă de joi, după succesul din Austria. Iar pentru că Portugalia nu era un adversar care să ofere fiori, Ambros Martin a decis să joace acest ultim meci de calificare fără Cristina Neagu și să testseze și alte formule de echipă. Alături de Cristina Neagu nu a fost reținută în lot nici Yuliya Dumanska, în locul celor două handbaliste fiind incluse în echipă Cristina Laslo și Paula Vișan.

Așa cum era de așteptat, România a controlat ostilitățile, însă dominarea a fost mai clară în prima repriză, când a condus cu 9-2 (min. 10) și 17-9 (min. 25). Pe parcurs, selecționerul a operat mai multe schimbări și a vrut să dea minute de joc tuturor jucătoarelor. Singurul moment neplăcut a fost accidentarea interului stânga Adespii Molnar.

La sfârșitul celor 60 de minute, România a învins Portugalia cu 32-28, suficient pentru a devansa Rusia în clasament. Tricolorele au câștigat grupa și pot privi cu încredere spre Campionatul European, care va debuta pe 29 noiembrie în Franța. Turneul final reprezintă și prima competiție de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, principalul obiectiv impus lui Ambros Martin.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×